Gabriel Oprea, verdict PLAGIAT. Retragerea doctoratului, decisă de ministrul Educației

Publicat: 01/08/2016, 13:47

„Comisia de analiză de lucru a analizat această suspiciune, a argumentat pe mai multe pagini, cât se poate de documentat, a concluzionat că teza a fost un plagiat în bună parte și propune în virtutea acestui fapt, retragerea titlului de doctor al domnului Gabriel Oprea. (…) Decizia a fost luată în unanimitate, în jur de 35 de persoane, ținând seama și de voturile exprimate electronic”, a spus președintele CNATDCU, Viorel Barbu.

La scurt timp după anunțul CNATDCU, fostul ministru de Interne a reacționat pe Facebook, anunțând că va contesta decizia și că, dacă ea va rămâne neschimbată, va cere „Justiției să facă lumină”, convins fiind că instanța îi va da dreptate.

„În 2000 am scris o lucrare de doctorat, respectând toate normele academice și legale în vigoare la momentul respectiv. Nici îndrumătorul meu de doctorat, nici comisia care a decis acordarea titlului, nici Universitatea București, nimeni nu a avut ceva de obiectat la lucrarea respectivă. Repet, este vorba de anul 2000, când nu eram in politica, nu eram nici ministru, nici membru de partid, nici prefect și nici nu mă gândeam că voi urma un astfel de drum”, a scris Oprea pe Facebook.

Fostul vicepremier a accentuat că au trecut mai mult de 15 ani de când a susținut teza de doctorat și a arătat că nu știe exact dacă cei din Consiliul CNATDCU au luat această hotărâre în raport cu normele academice ale anului 2000, pe care el spune că le-a respectat, sau relativ la cele în vigoare în acest moment.

„Astăzi, la mai bine de 15 ani de când am susținut teza de doctorat, CNATDCU spune că aș fi plagiat în lucrarea respectivă. Nu știu dacă cei care au luat această decizie au verificat cu atenție care erau normele în vigoare acum 15 ani. La fel, nu știu dacă lucrarea a fost evaluată după normele și standardele de acum (diferite de cele din 2000) sau după standardele de atunci, pe care le-am respectat”, a explicat fostul ministru de Interne.

Gabriel Oprea a ținut, însă, să reamintească faptul că în 2015 Consiliul Național de Etică a arătat că nu are motive să-l suspecteze că și-ar fi copiat lucrarea de doctorat și a precizat că nu i se pare normal să existe o acum o Comisie care să spună cu totul altceva, creând o astfel de contradicție.

„Știu însă că anul trecut, Consiliului Național de Etică a spus în mod oficial că ‘suspiciunile de plagiat nu se confirmă’ în cazul meu. Avem așadar o instituție care mi-a acordat titlul, o structură abilitată legal care a constatat că lucrarea nu a fost un plagiat și astăzi, o Comisie care spune cu totul altceva. Vi se pare normal? Nici mie. Tocmai din acest motiv, voi cere Comisiei, Ministerului și tuturor instituțiilor care pot lămuri această situație să clarifice contradicția. În acest sens, voi utiliza toate mijloacele legale pe care le am la dispoziție ca cetatean. Prin urmare, voi contesta decizia CNATDCU și, dacă decizia va rămâne aceeași, voi cere Justiției să facă lumină și sunt convins că instanța îmi va da dreptate”, a încheiat Oprea.

Pe 26 iulie, Comisia de experți din cadrul CNATDCU care a analizat teza de doctorat a lui Gabriel Oprea a dat verdict de plagiat în cazul acestuia. „Comisia de experți din cadrul Consiliul Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor si Certificatelor Universitare (CNATDCU) care a analizat teza de doctorat a domnului Gabriel Oprea a dat verdict de plagiat iar marți comisia juridică a avizat, prin vot, acest verdict. Pe 1 august se va discuta în cadrul consiliului general al CNATDCU acest vot de astăzi, membrii Consiliului general pronunțându-se asupra recomandării de retragere a titlui de doctor”, a declarat, pe 26 iulie, purtătorul de cuvânt al Ministerului Educației, Mirabela Amarandei.

Lucrarea de doctorat a lui Gabriel Oprea, „Procedura plângerii prealabile”, a fost susținută în anul 2000, la Facultatea de Drept a Universității din București, coordonator fiind profesorul universitar Ion Neagu.

Reacția lui Oprea

Senatorul Gabriel Oprea a afirmat, pe 26 iulie, că nu comentează decizia comisiei de experția a CNATDCU potrivit căreia ar fi plagiat, subliniind că deocamdată singura informație „validă și oficială” este hotărârea din 2015 a Consiliului Național de Etică care nu l-a găsit vinovat.

„Aflu din presă că o comisie din CNATDCU ar fi stabilit că lucrarea de doctorat pe care am susținut-o în 2000 ar fi plagiat. Nu am mai multe informații decât cele date ‘pe surse’ de anumiți jurnaliști. Prin urmare, nu am ce comentarii să fac în cazul acestui zvon. Deocamdată, singura informație validă și oficială este hotărârea din 2015 a Consiliului Național de Etică, în care scrie negru pe alb că ‘suspiciunile de plagiat nu se confirmă”’, a scris Gabriel Oprea pe Facebook .

Anul trecut, șeful Comisiei de Etică de la Universitatea București, Marian Popescu, a acuzat că lucrarea de doctorat a lui Gabriel Oprea este un plagiat și a trimis Consiliului Național de Etică „dovada în acest sens, după ce CNE l-a „iertat” pe fostul vicepremier.

În scrisoarea deschisă adresată CNE, profesorul Marian Popescu preciza că a studiat pe cont propriu, teza de doctorat a lui Gabriel Oprea, iar verdictul este unul fără echivoc: „Punctul meu de vedere este clar: este vorba de un plagiat clasic, dar și de alte forme de malpraxis academic privind acuratețea, veridicitatea, corectitudinea citării și atribuirii surselor”.

Șeful Comisiei de Etică de la Universitate a prezentat, în scrisoarea deschisă, publicată pe blogul personal dovezile care l-au dus la concluzia că părți ample din lucrare sunt copiate.

„Dacă ați constatat că „În cadrul tezei au fost referite prin 251 note de subsol lucrări semnificative din domeniul dreptului, al dreptului penal și procesual penal menționate la bibligrafie (sic!).” și că „în procesul de documentare au fost selectate și citate din lucrările folosite, idei și informații semnificative asupra problematicii analizate”, cum explicați prezența în teza de doctorat a 5 pagini identice (79-85) cu paginile 45-49 din lucrarea lui Constantin Țurai, Plângerea prealabilă, Curentul, București, 1938, autor care NU APARE LA BIBLIOGRAFIE? E vorba de 119 rânduri din care 100 reprezintă un bloc de text mare, reprodus identic în teză și în succesiunea paginilor ca la Țurai. Poate experții dumneavoastră nu l-au văzut. Dumneavoastră ați văzut: „citarea corespunzătoare a surselor bibliografice. Cum explicați copierea unui enorm bloc de text în teză, de 322 rânduri, între pag. 225 și 239, din opera lui Țurai, între pag. 45 și 58. 14 pagini! Dar poate experții dumneavoastră nu l-au văzut. Dumneavoastră ați văzut că „autorul (Gabriel Oprea-.n.n.) a respectat reglementările legale și normele deontologice care guvernează domeniul studiilor doctorale în materia științelor juridice”, arată Marian Popescu.

VEZI AICI PAGINILE DIN LUCRAREA LUI CONSTANTIN ȚURAI

COMPARĂ AICI CU LUCRAREA LUI GABRIEL OPREA

Comisia s-a autosesizat, Consiliul „l-a iertat” pe Oprea

Pe 4 septembrie, șeful Comisiei de Etică din Universitatea din București a declarat pentru gândul că teza de doctorat a lui Gabriel Oprea este „în mod sigur, un plagiat”, zeci de pagini fiind copiate integral.

Hotnews a relatat anterior că lucrarea de doctorat a lui Gabriel Oprea, „Procedura plângerii prealabile”, coordonată de profesorul universitar doctor Ion Neagu, conține pasaje copiate din alte cărți și, potrivit sursei citate, nu are introducere și concluzii proprii. Într-un alt articol dedicat acestui subiect. Hotnews scria că Oprea a copiat pagini întregi din „Plângerea Prealabilă. Teoria generala a plângerii prealabile. Aplicațiunea la legislațiunea română” a lui Constantin Turai, publicată in 1938.

În luna iulie, Comisia pe care Marian Popescu o conduce a decis să se autosesizeze și să examineze teza cu titlul „Procedura plângerii prealabile”, susținută de Oprea în anul 2000, la Facultatea de Drept a Universității din București, după ce în presă au apărut informații privind un posibil plagiat.

„Legea ne-a obligat, cum se întâmplă în cazul demnitarilor, să transmitem autosesizarea la Consiliul Național de Etică. Consiliul Național de Etică a dat verdictul atât de rapid, încât nici măcar nu am apucat să le transmitem ce începuserăm noi să analizăm”. Potrivit lui Marian Popescu, la Consiliul Național de Etică au ajuns atât autosesizarea Comisiei, cât și o sesizare, făcută de o altă persoană, dar având același obiect. Iar Consiliului Etică, aflat în subordinea Ministerului Educației, a dat, în timp, record verdictul: „nu se confirmă”. „Bibliografia consultată a fost bine valorificată de autor în cuprinsul tezei de doctorat, iar în procesul de documentare au fost selectate și citate din lucrările folosite, idei și informații semnificative asupra problematicii analizate; (…) indicarea prin notele de subsol a lucrărilor consultate și a autorilor acestora se înscrie în cerințele care trebuie respectate în procesul de elaborare a unei lucrări știintifice, cerințe impuse de dispozițiile legale în vigoare la data elaborării tezei”, se arăta în verdictul Consiliului.

În acel moment, în lipsa unui temei legal care să îi permită să dea un verdict pe lucrarea unui demnitar, Comisia a renunțat oficial să mai dezbată subiectul tezei de doctorat a lui Gabriel Oprea, spune Marian Popescu. Acesta a continuat însă să examineze, pe cont propriu, lucrarea de doctorat a vicepremierului, ajungând la concluzia că este vorba de un plagiat.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a Elenei Lasconi după ce CCR a decis renumărarea voturilor de la alegerile...
Elena Lasconi, prima reacție după ce CCR a cerut renumărarea voturilor: 'Este absolut îngrozitor!'
FOTO. Imagini incendiare: așa arată la 63 de ani prima soție a celebrului milionar din...
Orașul tot mai la modă din România unde se găsesc apartamente sub 10.000 de euro....
Văru Săndel dezvăluie cum și-a împărțit Silviu Prigoană averea: “Honorius a moștenit afacerile, ceilalți…” |...
Prietenii lui Călin Georgescu. Cu cine se întâlnește candidatul care a câștigat primul tur al...
BREAKING NEWS | CCR vrea renumărarea voturilor din turul 1! De ce s-a luat această...
Condimentul banal care poate provoca halucinații severe. Majoritatea românilor îl au în bucătărie
Cristian Pîrvulescu, despre demersul lui Cristian Terheş şi decizia CCR: "Este evident, se încearcă relansarea...
VIDEO ”Scoateți capacul! Dați-mi fata înapoi!” Imagini zdrobitoare de la mormântul Andreei Cuciuc! Mama sa...
Alocațiile cresc considerabil de la 1 ianuarie 2025! Cine sunt cei care vor beneficia lunar...
Detaliul neobservat din clipul lui Călin Georgescu! Ce are în spate și ce semnifică
Poți să depășești prin dreapta un vehicul care circulă pe banda 2? Care sunt regulile...
CSAT a constatat că TikTok a influenţat alegerile prezidenţiale din România: Un candidat a beneficiat...
ADEVĂRUL despre UNIREA Bucovinei cu România! „Eram în contact cu...
Călin Georgescu a intrat în panică. Decizia care-l blochează: E singura cale!
Actor mort pe scenă. Fanii sunt în stare de șoc
Ce semnifică simbolul care apare în videoclipurile lui Călin Georgescu. Este mai mult decât un...
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
Elena Viscu, fosta soție a lui CRBL, a vorbit despre perioada grea în care se...
Mihai Bendeac, în stare de șoc: "Eu nu auzisem nimic"
BANCUL ZILEI. Profesoara către Bulă: -Măi puturosule, cum poţi să dormi la mine la oră?
Obiectivul de a menține creșterea temperaturii anuale sub 1,5 grade Celsius, complet compromis